ȘOC SI GROAZĂ -Război civil în Rusia. Mercenarii lui Prigojin se îndreaptă spre Moscova

Cel puțin trei elicoptere militare și un avion ale Rusiei au fost doborâte sâmbătă de către mercenarii Wagner, conform mai multor imagini publicate sâmbătă pe rețelele sociale și parțial confirmate de surse independente. Piloții ruși au primit ordin să atace convoaiele Wagner, despre care li s-a comunicat că ar fi trupe ucrainene, au precizat surse media rusești. De asemenea, un depozit de combustibil a fost aruncat în aer în Voronej. Evgheni Prigojin a lansat o declarație de război față de Ministerul Apărării de la Moscova, iar mercenarii Wagner au preluat controlul orașului Rostov pe Don și se îndreaptă spre Moscova. Prigojin susține că i se alătură armata. Putin i-a acuzat direct pe mercenarii lui Prigojin de „trădare” și de faptul că au „înfipt un cuțit în spate” trupelor ruse.

Şeful grupului de mercenari Wagner din Rusia a promis să “meargă până la capăt” pentru a răsturna conducerea militară a Rusiei, la câteva ore după ce Kremlinul l-a acuzat de “rebeliune armată”.

Evgheni Prigojin a declarat că luptătorii săi Wagner au trecut graniţa din Ucraina în Rusia, intrând în oraşul Rostov pe Don.

Prigojin a declarat că oamenii săi vor distruge pe oricine le va sta în cale.

Guvernatorul local i-a îndemnat pe cetăţenii de acolo să îşi păstreze calmul şi să rămână în casă.

Prigojin a afirmat că forţele sale au doborât un elicopter militar rus care “a deschis focul asupra unui convoi civil”. El nu a precizat o locaţie, iar afirmaţia nu a putut fi verificată imediat.

Grupul Wagner este o armată privată de mercenari care a luptat alături de armata regulată rusă în Ucraina.

Tensiunea dintre ei a crescut în legătură cu modul în care a fost purtat războiul, Prigojin lansând critici la adresa conducerii militare a Rusiei în ultimele luni.

Vineri, liderul mercenarilor, în vârstă de 62 de ani, a acuzat armata că a lansat un atac mortal cu rachete asupra trupelor sale şi a promis că le va pedepsi. El nu a furnizat dovezi.

Autorităţile au negat atacul şi i-au cerut să înceteze “acţiunile sale ilegale”, potrivit BBC.

Prigojin a declarat că “răul” din conducerea militară a Rusiei trebuie oprit şi a promis că va lupta „pentru dreptate”.

“Cei care i-au ucis pe băieţii noştri şi zeci de mii de vieţi de soldaţi ruşi [în războiul din Ucraina] vor fi pedepsiţi”, a spus el într-un mesaj audio postat pe Telegram.

“Vă cer să nu opuneţi rezistenţă. Oricine o va face va fi considerat o ameninţare şi va fi distrus. Acest lucru este valabil pentru orice punct de control şi aviaţie pe drumul nostru. Puterea prezidenţială, guvernul, poliţia şi garda rusă vor lucra ca de obicei. Aceasta nu este o lovitură de stat militară, ci un marş al justiţiei. Acţiunile noastre nu interferează în niciun fel cu trupele.”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, primeşte non-stop informaţii actualizate despre situaţie, a declarat purtătorul său de cuvânt.

Securitatea la Moscova a fost întărită vineri seară în locaţii importante din Moscova, inclusiv clădiri guvernamentale şi facilităţi de transport, a declarat agenţia de ştiri de stat rusă TASS.

Guvernatorul regiunii ruse Lipeţk le cere, de asemenea, locuitorilor să nu meargă spre sud.

Lipeţk se află la aproximativ 280 km nord-est de cea mai apropiată graniţă ucraineană şi la peste 500 km nord de Rostov.

Scriind pe Telegram, Igor Artamonov a declarat că măsurile de securitate din regiune sunt înăsprite, cu un accent deosebit pe protejarea facilităţilor de infrastructură critică.

Într-un tweet publicat vineri seara târziu, Ministerul ucrainean al Apărării a spus simplu: “Suntem cu ochii în patru”.

Casa Albă a declarat că monitorizează situaţia şi că se va consulta cu aliaţii SUA.

Generalul Serghei Surovikin, adjunctul şefului forţelor ruse din Ucraina, a cărui conducere a fost lăudată în trecut de Prigojin, i-a cerut acestuia să “oprească convoaiele şi să le întoarcă la bază”.

“Suntem de acelaşi sânge, suntem războinici”, a spus el într-o înregistrare video. “Nu trebuie să faceţi jocul inamicului într-un moment dificil pentru ţara noastră”.

Un alt comandant de rang înalt, generalul-locotenent Vladimir Alekseyev, a descris acţiunile şefului Wagner ca fiind “o înjunghiere în spatele ţării şi al preşedintelui”.
“În ceea ce priveşte ‘trădarea de ţară’, preşedintele s-a înşelat profund. Suntem patrioţi”, a afirmat Prigojin într-o înregistrare audio dată publicităţii după discursul televizat al lui Putin de sâmbătă dimineaţă.

“Nimeni nu se va preda la cererea preşedintelui, a serviciilor de securitate sau a oricui altcineva”, a adăugat el. Este pentru prima dată când Evgheni Prigojin în vizează direct într-o declaraţie publică pe liderul de la Kremlin, potrivit AFP.

Prigojin a mai afirmat în înregistrare că el şi oamenii lui nu mai vor ca ţara să mai trăiască cu corupţie, minciuni şi birocraţie, relatează Reuters.

Putin: Ne confruntăm cu o trădare. Suntem înjunghiaţi în spate

Vladimir Putin a ținut un discurs televizat, sâmbătă dimineață, în care a declarat că ţara se confruntă cu o trădare şi a spus că “suntem înjunghiaţi în spate”, relatează Reuters.

Şeful statului rus a spus că oricine ridică arma împotriva armatei ţării este un trădător. El l-a acuzat pe şeful Wagner că a “trădat” Rusia din cauza “ambiţiilor sale nemăsurate”, potrivit AFP.

El a făcut apel la combatanţii Wagner să înceteze participarea la acţiunile criminale ale liderului lor Evgheni Prigojin şi a spus că toţi cei care participă la revoltă vor fi pedepsiţi.

Vladimir Putin a mai spus că va face tot ce e este necesar pentru a apăra Rusia.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că armata rusă a primit ordinele necesare, a recunoscut că situaţia din oraşul Rostov-pe-Don este dificilă, dar a promis că răspunsul armatei va fi dur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai nevoie de ajutor?
Share via
Copy link
Powered by Social Snap